ECOSISTEM - Festival de arte performative

Ediția 1, 19-21 august 2022

Festivalul, care a avut prima ediție în vara lui 2022, își propune să cerceteze prin artă modurile în care se poate crea și poate funcționa o comunitate incluzivă, bazată pe cooperare, nu pe competiție, al cărei scop este creșterea împreună cu tot ce ne înconjoară. Pornind de la metafora ecosistemului, am încercat să înțelegem modurile de funcționare ale orașului în care trăim și ce relații există în cadrul acestuia, să formăm rețele de dialog între toți oamenii și să ajutăm vocile mai puțin privilegiate să fie auzite și să se dezvolte ca parte egală din ecosistem.

Un ecosistem este o zonă unde plantele, animalele și restul organismelor, dar și vremea și tot mediul înconjurător, lucrează împreună pentru a forma un habitat. Pentru ca un ecosistem să se dezvolte, nu doar să supraviețuiască, trebuie să verificăm în mod regulat dinamicile și echilibrul foarte fin al interconexiunilor din cadrul său. Fiecare element dintr-un ecosistem depinde de toate celelalte elemente, direct sau indirect.

Păstrând metafora, noi vedem și arta ca pe un ecosistem în care artele colaborează și se întrepătrund. În cele trei zile de festival, am deschis un dialog între mai multe tipuri de artă, care au ca fir roșu ideea de performativitate.

Unul dintre punctele centrale ale festivalului a fost o serie de performance-uri site specifice, pe care comunități interdisciplinare de artiști formate ad-hoc le-au creat într-un timp foarte scurt și apoi le-au performat prin oraș. În celelalte zile, programul a  conținut lecturi de poezie, o seară de storytelling, ateliere si un concert.

EVENIMENTELE PRIMEI EDIȚII

TOUGH TALK - seară de storytelling

(19 august - ora 18:00)

Poveștile sunt periculoase, fiindcă poveștile ne pot schimba viața.

Prima seară a festivalului ECOSISTEM e despre riscuri, intimitate și vulnerabilitate. Vă dăm întâlnire la un ted talk anarhist, în care nu se vor ține discursuri glamour despre succes, ci se va vorbi sincer despre eșec și forță interioară, despre ieșirea din norme, despre curaj și asumare.

Am invitat câțiva artiști foarte prezenți pe scena culturală care au schimbat puțin fața domeniilor în care activează. O să ne povestească despre arta lor și despre viața lor, despre obstacolele pe care le-au întâmpinat din partea societății, sau poate le-au observat in jurul lor, despre luptele, frustrările și bucuriile lor. Despre căutările lor artistice și umane. Credem că personalul este în strânsă legatură cu contextul social în care artiștii, dar și oamenii în general, se formează și se dezvoltă.

Vom pune în prim plan poveștile mai puțin auzite din spatele muncii de artist și de om care riscă să nu meargă pe căile bătătorite deja, cu speranța că vor ajunge la urechile celor care au nevoie de ele.

SPEAKERI:

LUIZA MIHĂILESCU – regizoare de teatru. A debutat pe scena românească de teatru profesionist cu spectacolul “Gen, Roz” de Mihaela Michailov la Centrul de Teatru Educațional Replika. O interesează subiecte social-politice sensibile, intersecționale, dramaturgii noi și noi metodologii de lucru feministe în teatru.

RAJ ALEXANDRU UDREA – actor, performer, drag-queen și trainer. Raj activează pe scena independentă a teatrului românesc și lucrează alături de ONG –uri, adesea cu rolul de mentor sau trainer. A participat la mai multe workshop-uri și ateliere de training cu tematici precum: rasismul, homofobia, anti-discriminare, incluziunea în societate a minorităților, dramaturgie, și multe altele.

IOANA MARCHIDAN – performer si coregraf. Din 2016 este directoarea Asociației Dance Spot și director artistic la Linotip- Centru Independent Coregrafic. Discursul pe care Ioana îl caută în creațiile personale este acela de a se provoca pe ea cu problemele care o înconjoară zi de zi. Vorbește despre feminism, body-shaming si influența educației în felul în care o femeie este percepută în SE Europei și nu numai.

PATRICK BRĂILA – regizor de film și una dintre cele mai vocale voci ale comunității transgender. Este co-președinte al asociației ACCEPT și luptă ca viața persoanelor trans din România să fie mai bună. În 2016 a făcut un scurtmetraj, Pieptiș, despre acceptarea unei persoane transgender de către propria familie. Filmul a avut premiera în Statele Unite și în prezent călătorește prin lume, inclusiv în Europa și Rusia.

UNDE: Goethe-Institut

Eveniment organizat în parteneriat cu Goethe Institut București.

URBAN DREAM - Performance itinerant

(20 august - ora 19:00)

URBAN DREAM este un experiment performativ de amploare în centrul Bucureștiului. Este un vis colectiv despre coexistență. Este refuzul fetișizării naturii, ca ceva romantic și idilic la care nu avem acces decât întorcându-ne la un stil de viață primitiv și “autentic”.

Natura este tot ce am construit până acum, natura se transformă odată cu noi, omul și toată evoluția acestuia e parte integrantă din natură. Trebuie să ne folosim de toate noile tehnologii ale naturii pentru a reuși să găsim un echilibru între toate ființele și mediu. Nu există o întoarcere la natură fiindcă natura nu stă pe loc ca într-un acvariu.

URBAN DREAM este și despre deconstruirea narativelor toxice care idilizează și adâncesc, de fapt, prăpastia dintre om și mediu. Nu trebuie să ajungi în pădure ca să devii responsabil pentru mediu. Strada pe care mergi e natura. Cum te comporți cu ea?

URBAN DREAM este și o recunoaștere că marile orașe au devenit o plasă de păianjen în care oamenii sunt prinși și consumați. Evadarea din plasă stă în comunitate.

O echipă interdisciplinară de aproximativ 30 de artiști va lucra timp de 24 de ore pentru a găsi modalități de lucru și colaborare, cercetând împreună dinamicile de viață din cadrul orașului și transformând străzile într-un mediu performativ.

CONCERT TRAP

(20 august - ora 21:00)

Avem concertul anului în ECOSISTEM. În a doua seară a festivalului, vă așteptăm cu cel mai fresh trap underground, în locația fetiș din București, Club Sims.

Dare to come and be amazed.

UN LOC DE PLÂNS DOAR AL TĂU - Lectură scriitori din NONCANON

(21 august - ora 15:00)

Noncanon e începutul. Și începutul e cel mai greu.

Așa scriam acum mai bine de un an în primul articol în care anunțam deschiderea Noncanon, zona de pe site-ul nostru destinată scriitorilor la început de drum și nu numai, care au ceva de spus și nu se tem să spună tare, care nu caută să semene cu cei deja consacrați, ci își construiesc propria relație intimă cu realitatea.

De atunci, am publicat mulți tineri scriitori curajoși și atipici, unii dintre ei au revenit, pe unii îi vedem deja ca parte din gașcă. Sperăm să strângem și pe viitor cât mai mulți scriitori care nu-și găsesc locul în canonul serios și trist.

În ultima zi a festivalului ECOSISTEM, o mare parte din cei care au publicat în NONCANON vor fi prezenți cu texte publicate sau inedite.

Vom lua împreună pulsul și vom simți pulsațiile celei mai tinere poezii de la noi.

O parte dintre scriitori vor fi prezenți digital, iar majoritatea fizic. Vă invităm la Grădina Arthub să fiți parte din emoția noastră colectivă.

Scriitori: Daniela Vizireanu, Prode Vasian, Miruna Romanciuc, Victor Horațiu Troșan, Florin Rădulescu, Ioana Bojincă, Andreea Roxana Ghiță, Dan-Bogdan Popescu, Sara Pongrac, Diana-Maria Talida, Alexandru Higyed, Andrei Gogu, Beatrice Pleșcan, Rebeca Oanță, Șerban Mark Pop, Alexandra Dumitriu, Ioana Florescu, Maria Preoteasa, Ștefania Frîncu

Moderator: George Mihalache

Locație: Grădina ARTHUB, str. General Constantin Budișteanu, 10

LA CAPĂTUL LUMII, CELĂLALT - seară de poezie feministă

(21 august - ora 19:00)

Ce mai înseamnă feminismul în 2022? La ce mai e bună poezia în societatea pragmatică în care trăim?

Despre toate astea vom discuta cu unele dintre cele mai iubite poete feministe, în a treia seară de Ecosistem. Cu sinceritate absolută, vom privi în golul care ne separă, ne vom lua inima în dinți și vom vorbi. Ne vom întâlni cu tot ce e atipic, diferit, celălalt, cel-mai-slab, inconfortabil, prea-personal, necunoscut.

Line up:

Andrada Yunusoglu este scriitoare și doctorandă în filologie, autoarea volumului kısmet: oasele noastre se vor descompune atât de frumos (CDPL, 2021). Când nu scrie poezie, scrie despre literatură și feminism.

Miruna Vlada – scriitoare și cercetătoare în studii europene și balcanice. Din 2013 are un doctorat în relații internaționale la SNSPA. A publicat patru volume de poezii: Poeme extrauterine (editura Paralela 45, 2004), Pauza dintre vene (editura Cartea Românească, 2007), Bosnia. Partaj (editura Cartea Românească, 2014) și cel mai recent Prematur (editura Cartier, 2021). Selecții din poemele ei au fost incluse în mai multe antologii și traduse în 12 limbi. Este membră în comitetul director al organizației PEN Club România. Lucrează la primul ei roman.

Nóra Ugron – a absolvit Facultatea de Litere la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca și este doctorandă la studii de gen la Universitatea din Turku, Finlanda. Este activistă în mișcarea Căși Sociale ACUM! și feministă intersecțională antispeciistă. Ca traducătoare, editoare și cercetătoare angajată facilitează producerea conștiinței critice. Este membră a mai multor colective de stânga radicală cum sunt Colectiva A-casă, Meduza Kolektiv, Editura Pagini Libere, rețeaua EAST, platforma LeftEast și rețeaua ELMO. Este membră a Cenaclului X. A debutat în 2022 cu volumul Orlando postuman (frACTalia).

Alina Purcaru – scriitoare și publicistă. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, a lucrat în presa cotidiană şi a publicat constant cronici de carte şi articole în reviste culturale. A debutat cu volumul de poeme “rezistență” (Editura Cartea Românească, 2016), urmat de al doilea volum de versuri, “Indigo” (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2018), este coautoare a romanului colectiv Rubik (Editura Polirom, 2008) şi coordonatoare a două volume colective: Poveşti cu scriitoare şi copii (Editura Polirom, 2014) și 10.000 de semne/ Otros 10.000 caracteros (antologie bilingvă de proză românească, în ediție româno-spaniolă, apărută la Editura ICR în 2017). A scris și două cărţi pentru copii, Catrina și marele Domn Somn şi Un unicorn în muzeul de oase (ambele cu ilustrații de Mihaela Paraschivu, publicate la Editura Cartier, în 2017, respectiv 2018). Este prezentă cu poeme și eseuri în reviste literare și în trei volume colective: “Cum citesc bărbații cărțile femeilor” (volum coordonat de Lia Faur și Șerban Axinte la Editura Polirom, 2017), “Tu, înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste”, coordonată de Cosmin Perța (Editura Paralela 45, 2018) şi “Ea. Perspective feministe asupra societăţii româneşti” (Editura Curtea Veche Publishing, 2019). Este membră PEN şi, în prezent, face parte din redacţia revistei Observator cultural. Din 2019, Alina Purcaru a coordonat, împreună cu Paula Erizanu, antologia “Un secol de poezie română scrisă de femei”, apărută la Editura Cartier în trei volume.

Cătălina Stanislav – e editor la “Z9 Magazine” și co-organizează Festivalul Internațional de Poezie Z9. Scrie și traduce poezie și proză, a absolvit Facultatea de Litere din Sibiu și are un masterat în Studii de Gen de la Utrecht University. “Nu mă întrerupe” e primul ei volum de pozie.

Moderatoare:

Alina Pietrăreanu – e actriță, performer, regizează și scrie. A absolvit facultatea de actorie la UNATC și masteratul de Studii Literare de la Universitatea din București. Are proze publicate în antologia “Pasageri” ( Paralela 45, 2019) și în revista “Iocan” (Vellant, 2019). Din 2020, a înființat asociația culturală „Șangri-La Artistic Ground“ și încearcă să pună bazele unei comunități empatice și curajoase cu artiști din toate domeniile. Câteva luni pe an predă un curs, Performance Writing, în care a combinat actoria cu scrierea creativă. În restul timpului, cercetează, teoretic și practic, artele performative, literatura și alte intersecții artistice. Anul acesta a apărut primul ei roman, “Să trăiești cu o presiune constantă” (Paralela 45, 2022)

UNDE: în Grădina ARTHUB, Str. General Budișteanu, 10

ATELIERE

QUEER POETRY - atelier cu Emilian Lungu

(19 august - ora 14:00)

“O să lucrăm o suită de exerciții lirice care încearcă să se despartă de canonul literar heteronormativ și să îmbrățișeze idei precum queer, strâmb, nepotrivit, prea mult, inadecvat, rezistență, utopie, etc.”

Despre trainer:

Emilian-Cătălin Lungu (n.1998) s-a născut în Piatra Neamț, a studiat norvegiană și spaniolă la Facultatea de Litere din Cluj, iar acum face un master în studii vizuale la CESI. Publicat în spații precum ar fi Cutra, Subcapitol, DLITE, se implică activ în viața culturală cu lecturi publice și workshop-uri de poezie. Pasionat de studii de gen, încearcă să resemantizeze termenii de masculin și feminin sub o umbrelă queer și caută prin poezie sentimentele de apartenență și serenitate pe care le-a avut necondiționat în copilărie.

ATELIER DE SCRIERE EXPERIENȚIALĂ - de Ioana Hogman

(20 august - ora 17:00)

Ce funcţie are un spaţiu verde urban în cotidianul nostru fragmentat? Ce facem când ne oprim aici? De data aceasta propunem un exerciţiu de scriere, deopotrivă individual şi colectiv. Ghidajul auditiv este doar un stimul, un impuls de a ne pune la treabă imaginaţia, atenţia şi prezenţa noastră aici, împreună şi separat, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când ne regăsim simultan într-un spaţiu comunitar. Propunerile au scopul de a stimula dinamicile familiar/fantezist, prezent/absent, concret/abstract, individual/relațional etc.

ORAȘUL DIN PERSPECTIVĂ DE GEN

(22 august - ora 12:00)

Orașul din perspectiva de gen este un atelier care explorează întrebări precum „Al cui este orașul?”. Vrem să vedem ce identitate colectivă putem găsi aici și căutăm să ne facem loc într-un București care, uneori, pare că aparține tuturor, și totodată, nimănui. Ne plimbăm virtual pe străzile sale, aflăm după cine au fost ele numite, dar și dacă lucrurile puteau fi făcute altfel. Sau dacă pot fi făcute altfel, de acum încolo.

Despre traineri:

Andreea și Monica sunt activiste pentru drepturile omului și își desfășoară proiectele prin care își doresc să schimbe lumea în cadrul Asociației A.R.T. Fusion, un ONG care activează în domeniul educației non-formale. Acolo au ocazia să lucreze la firul ierbii, în proiecte locale, naționale sau internaționale, să interacționeze cu copii, liceeni/liceene sau persoane adulte și să creeze contexte de învățare în ceea ce privește responsabilitatea pe care o avem, fiecare dintre noi, să avem grijă atât de oamenii din jurul nostru, cât și de planetă. Monica și Andreea sunt feministe, sunt două dintre organizatoarele Bucharest Feminist Film Festival și sunt pasionate de statistici. În afară de asta, Andreea citește mult și face cel mai bun humus, Monica scrie poezii și mănâncă mult humus, și amândouă călătoresc fără prea multe bagaje

APARIȚII ÎN PRESĂ ALE PRIMEI EDIȚII A FESTIVALULUI:

PARTENERI:

Asociația ArtFusion

ARTHUB

Institutul Goethe București

/SAC @ MALMAISON

Asociația Hearth

PARTENERI MEDIA:

Buletin de București

IQads

Revista E-Zeppelin

Revista Echinox

Feminism România

4fără15

Munteanu

OMG Publishing

Observator Cultural

Atoma Art Community

PROGRAM

VINERI, 19 august

*12:00 – laborator performance „Urban Dream” @SAC Malmaison (24h)

14:00 – Atelier de Poezie Queer cu Emilian Lungu, ONLINE

18:00 – „Tough Talk” – seară de storytelling

Speakeri:
Lea Rasovszky – artist vizual, cofondatoare Matka
Luiza Mihăilescu – regizoare
Raj-Alexandru Udrea – performer, activitist
Beatrice Arzoiu – artist vizual
Ioana Marchidan – coregrafă, dansatoare
Răzvan Andrei – poet
Locație: INSTITUTUL GOETHE, Calea Dorobanți, 32

SÂMBĂTĂ, 20 august

16:00 – „Hyperprosexia”- Performance auditiv într-o cursă de taxi cu Alex Presler

Locație: Piața Valter Mărăcineanu

17:00 – Atelier de Scriere Experiențial de Ioana Hogman, format audio

Locație: PARC CIȘMIGIU

19:00 – „Urban Dream” – Performance itinerant & interdisciplinar

Starting Point: Statui, Piața Universității

21:00 – Picnic stelar cu program artistic strict secret în Parcul Cișmigiu

DUMINICĂ, 21 august

11:00 – Orașul din perspectiva de gen – atelier cu Andreea Oglagea & Monica Tudorache, asociația ArtFusion

Locație: Asociația Hearth, str. Parfumului nr. 19

15:00 – „Un loc de plâns doar al tău” – Lectură scriitori din Noncanon

Scriitori: Daniela Vizireanu, Prode Vasian, Miruna Romanciuc, Victor Horațiu Troșan, Florin Rădulescu, Ioana Bojincă, Andreea Roxana Ghiță, Dan-Bogdan Popescu, Sara Pongrac, Diana-Maria Talida, Alexandru Higyed, Andrei Gogu, Beatrice Pleșcan, Rebeca Oanță, Șerban Mark Pop, Alexandra Dumitriu, Ioana Florescu, Maria Preoteasa, Ștefania Frîncu
Moderator: George Mihalache
Locație: Grădina ARTHUB, str. General Constantin Budișteanu, 10

17:00 – „Hyperprosexia”- Performance auditiv într-o cursă de taxi cu Alex Presler – Piața Valter Mărăcineanu

19:00 – „La capătul lumii, celălalt” – Seară de poezie feministă

Poete: Andrada Yunusoglu, Miruna Vlada, Nóra Ugron, Carolina Vozian, Alina Purcaru, Cătălina Stanislav.
Moderatoare: Alina Pietrăreanu
Locație: Grădina ARTHUB, str. General Constantin Budișteanu, 10